Poezii

Orb de frunze

Mi s-a urcat încetișor toamna la suflet.

Prin spate, pe scara timpului prăfuit.

De o lună întreagă îmi tot bate tâmpla cu ale sale,

Cu ale sale frunze chinuite și obosite de viață.

Întâi mi-a acoperit orbul ochiului

Ca mai apoi sângele cald al inimii să-l înlocuiască.

Ochi sângerând de viață, să nu-ți pară rău.

Acum ești orb de întuneric.

hb_50.188