Uncategorized

Nu am timp

Nu am timp să o uit, Timpule.

Abia am timp să mă gândesc la ea.

„Dar cine a spus că sunt al tău ca să mă ai?”

Așa-mi răspunse Tot ce există în zi,

În noapte, în pietre, în flori, în noi.

„Și de ce mă rog m-ai negat în timp

ce stai de vorbă chiar cu mine, omule”

În timp te-am negat Timpule,

Asta s-o știe bine toate bătrânețile tale.

„Nu ai înțeles timpul, bată-te nemurirea de om,

și ți-ai învelit toate amintirile în dulci,

amare, lungi și scurte secunde, ore, zile, nopți.

Dar eu SUNT Timpul iar tu….

tu nu ești altceva decât o supunere,

voită sau nevoită, a mea.”

Știu și eu… poate că greșești.

„Poți scăpa de mine,

doar într-un singur mod. Cu dragoste,

cu o rugăciune, cu o faptă bună, o mână caldă întinsă

unui obraz rece. Atunci mă opresc și mă minunez

de voi, oameni buni… și împietresc de invidie”. 

Poate că ai dreptate, undeva, undeva, undeva.

Dar zici și rău Timpule, îți spun eu.

Nu a mai rămas Timp de uitarea ei.

time-and-tide-by-violscraper1