Uncategorized

Circulația interioară

Poate pentru că am supt lapte la sânul tău cald,
poate că prin acel lapte mi-ai intrat în trup
cu toată ființa ta
și ți-a plăcut așa de mult că ai rămas acolo.
Ai refuzat să fii digerată și mortificată
în vitamine.
Te-ai ferit mereu de pereții ce te-ar fi absorbit.
Poate că asta-i cauza pentru care nu te pot uita.
Pășești prin minte odată cu sângele,
de la inimă la creier,
de la mâna stânga la mâna dreaptă,
de la răsărit până la apus.
Ești izvorul meu nesecat de suferință interioară.
O suferință dureros de dulce și înălțătoare.

Uncategorized

Te-am rugat

Te-am rugat stăruitor înainte să pleci,
te-am rugat fierbinte
„Fii bun cu mine suflete
și nu-mi lua tot ce am mai bun.”
Știam că ceva trebuie să iei cu tine
în amintirile plouate de cuvinte grele,
așa că ți-am promis lumina ochilor care mi-a mai rămas,
dar ai dat din cap că vrei mai mult.
M-am gândit că poate sunetul vocii mele
ți-ar fi de ajuns o viață trecătoare,
dar ai dat din cap că vrei mai mult.
„Îți dau lacrimile mele pentru veșnicie
să te însoțească peste tot” am zis eu,
dar ai dat din cap că vrei mai mult.
Știu că gândul meu nu ți-e pe plac
și am ezitat să-ți ofer toată conștiința mea
iar sentimentele-mi sunt prea amare
pentru a-le mai gusta acum.
Atunci ai îndreptat un deget spre ființa mea
„Acolo, acolo, acel mugur de dragoste îl doresc”
Și ducându-mi dorul spre inimă, m-am înfricoșat.
Deja nu mai era acolo.
De atunci tot caută dorul meu inima lui.
O, suflete, dintre toate darurile,
de ce tocmai inima?

Gînduri

Povestea celor trei copaci

„Erau odată într-o pădure trei copaci. Fiecare dintre ei avea pentru sine un vis, o viziune despre viitor. Fiecare copac din povestea noastră nu numai că a dobândit ceea ce visase și râvnise, ci fără de asemănare mai mult! Totuși, nu în modul în care și-au închipuit ei și au plănuit.

Primul copac își dorea să fie învrednicit cândva să devină un cufăr de preț, sculptat și cioplit frumos, care să poarte înlăuntrul lui o comoară de mult preț. Aceasta era viziunea și visul lui.

Al doilea voia să fie învrednicit să ajungă, grație mâinilor unui bun constructor de corăbii, o mare corabie puternică și frumoasă, maiestuoasă, care să poarte împărați și înalți dregători, să ducă în călătorii persoane „înalte”.

Al treilea copac a zis că singurul lucru pe care l-ar vrea ar fi să devină cel mai înalt copac din pădure și cel mai puternic, așa încât oamenii care vor vedea înălțimea lui pe vârful dealului să se gândească la cer și la Dumnezeu.

Anii au trecut. Și lucrurile au luat o altă întorsătură. Au venit tăietorii de lemne.

Și au tăiat primul copac. Și în timp ce el plănuise și dorise să devină un cufăr de preț, sculptat frumos pentru a conține comori, tăietorul de lemne a făcut din el un biet vas pentru tainul animalelor, ce mai… o iesle pentru paiele dobitoacelor.

Al doilea copac, care voia să devină o corabie impunătoare pentru călătoriile împărătești, a devenit o corăbioară de pescuit pe care niște pescari săraci și-au agonisit-o pentru pescuit.

Al treilea copac, care voia să devină cel mai înalt din pădure, a fost tăiat de un dulgher care l-a depozitat în hambarul său.

Alți ani au trecut și copacii, dezamăgiți de cursul pe care l-au luat evenimentele, au uitat până și de visurile lor…

Totuși, într-o seară, un bărbat și o femeie au venit să înnopteze în staulul unde se găsea ieslea aceea de lemn. În staul, femeia născu un băiețel pe care l-a așezat în ieslea făcută din primul copac. Erau Iosif și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, iar în iesle au pus nu doar diamante și podoabe aduse de cei trei magi, ci pe Însuși Dumnezeu, Care S-a făcut Om pentru noi. Iată că această iesle a fost învrednicită să primească înlăuntrul ei Comoara Comorilor, pe Însuși Dumnezeu!

În micuța corăbioară – făcută din al doilea copac – după mulți ani au intrat niște pescari. Unul dintre ei, ostenit, S-a întins să doarmă. Au ieșit în larg, la pescuit. Și s-a stârnit mare furtună. Biata corăbioară nu era destul de puternică să țină piept vântului și să înfrunte valurile. Atunci, ceilalți pescari L-au trezit pe Cel Care dormea. Și atunci Acela S-a trezit. Și a certat marea furtunoasă: „Taci, liniștește-te!”. Pe mare s-a făcut îndată pace… Era Însuși Hristos, însoțit de ucenicii Săi, pe lacul Ghenizaret. Cel de-al doilea copac, care își dorise atât de mult să devină o corabie mare, care să poarte prin lume dregători înalți și împărați, a fost învrednicit să-L ducă pe Împăratul Împăraților, pe Însuși Dumnezeu și pe „dregătorii” Lui – Apostolii!

Al treilea copac, care era pus la uscat în hambarul dulgherului, a fost luat într-o zi și au făcut din el o cruce înaltă. Iar pe această cruce L-au răstignit pe Hristos. Acest copac a devenit mult mai înalt decât visase el vreodată. A ajuns până la Ceruri și L-a purtat pe Dumnezeu! A devenit, cum spunem noi într-un tropar, „deopotrivă cu Cerul”.

În final, fiecare copac din povestea noastră nu numai că a dobândit ceea ce visase și râvnise, ci fără de asemănare mai mult! Totuși, nu în modul în care și-au închipuit ei și au plănuit.

Această poveste ne spune:

Nu știm care este voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi… Trebuie, totuși, să nu uităm niciodată: ceea ce ne pregătește Dumnezeu este întotdeauna de mii de ori preferabil și mai de folos pentru noi.

Noi trebuie să visăm. Pentru bine. Deopotrivă, trebuie să nu uităm că adeseori lucrurile nu au evoluția pe care am dori-o noi și că Dumnezeu rânduiește și împlinește toate mai bine decât ne-am putea noi închipui.

Să avem credință și încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu!”

Fără cuvinte…

Poezii

Vis și realitate

„Visam că-s împărat pe-un colţ de rai,
Iar tu – o fată care mă iubeai…
Când m-am trezit, sărac ca-ntotdeauna,
În loc să plâng, am râs… Şi-am râs întruna…
Ai să-nţelegi vreodată bucuria?!
Pierdusem doar un fleac… Împărăţia.”

Voltaire

sasha-freemind-frq5Q6Ne9k4-unsplash.jpg

Uncategorized

Sete

Mi-e sete de copilărie, de nucul din grădina casei, de timp și ale sale ore trecute, de căldura verii, de eu și de magiunul mamei, de amintiri, de ei și noi, de voi toți împreună cu toate, de viața crescândă, de măreția norilor, de alergat, de rugat, mi-e sete, mi-e sete așa cum îi e lacului sete de pește.

„Se dizolva în mine, încet,
chipul tau de piatra solubila
o, tu, dansînd menuet,
pururea nubila.

Ma vor bea cîndva, zeii
si vor simti în mine gustul tau,
cîndva, cînd întomnase-vor teii
de sete si de rau.

Dar înca mai ninge, înca mai ninge
cu tine în mine ramîn înghetat
…suava meninge
si somn tulburat.”

Nichita Stănescu

Uncategorized

Umbra

Uneori fericirea e o umbră,
plină de verdele nucii la coajă
și de o formă puțin cam perfectă.
Dar când apropii lumina de ea,
sar râsuri hidoase de neexistent.
Toată forma, culoarea și aerul ei înăbușit
mor la auzul urmelor de pași albi
ca apoi să dispară în prezența ei.
Feriți-vă de aceste umbre amăgitoare, dansatoare.
Sunt singurele umbre singure,
fără o mamă lumină care să le nască.

 

Uncategorized

Nebun

Nebun de Hristos,

Însetat de cultură,

Nebun de umbră,

Mușcat de os.

 

Nebun de iubire,

Plin de apă,

Nebun de lampă,

Căutător de taine.

 

Nebun de lumină,

Orbit de întuneric,

Nebun de nimic,

Întors de țărână.

 

Nebun de suflet,

Înrobit de ochi,

Nebun de deochi,

Mișcat de urlet.

 

Nebun de cuvânt,

Lăsat de gânduri,

Nebun de amintiri,

Puse de mormânt.

 

Nebun de tine,

Fără de mine,

Nebun de sine,

Rămas de cine?

De bine. De nebun.

Uncategorized

Se ia pentru început

Se ia pentru început cel mai roșu,
dar cel mai roșu aprins pe care îl găsești în soare,
după care îl risipești peste plămada puțin umedă
în timp ce cu Sfânta Treime îndreptată în jos
sfărâmi tăcutele cuburi de culoare,
devenind mai ascultatoare de frământat.
Se amestecă totul cu suferință până când
devine nisipos, puțin deschis și aromat
dar fără să pipăi voluptatea lui.
Tu nu ai lege, pentru nimic.
Doar ceilalți…
Urmează forma de miez de nucă neted
pe care o poți da cu ușurință
dacă mâinile ți-au fost scuipate înainte
de suflet, dragoste și bunătate.
Dacă nu-ți iese de la inceput,
nu deznădăjdui.
De la sfârșit îți va ieși cu siguranță.
Așează mirarea pe un colț de lemn de gutui bătrân
și-ai să vezi că parcă începe
ușor și plin de dor să nască o viață nouă.
Închide-l într-un cuptor de trup tânăr
cam pentru o viață de om
și cand focul se va stinge
să vezi ce eternitate va dospi.

Nicolae-Grigorescu-Ciobanita