Uncategorized

Circulația interioară

Poate pentru că am supt lapte la sânul tău cald,
poate că prin acel lapte mi-ai intrat în trup
cu toată ființa ta
și ți-a plăcut așa de mult că ai rămas acolo.
Ai refuzat să fii digerată și mortificată
în vitamine.
Te-ai ferit mereu de pereții ce te-ar fi absorbit.
Poate că asta-i cauza pentru care nu te pot uita.
Pășești prin minte odată cu sângele,
de la inimă la creier,
de la mâna stânga la mâna dreaptă,
de la răsărit până la apus.
Ești izvorul meu nesecat de suferință interioară.
O suferință dureros de dulce și înălțătoare.