Cărți · Listă cărți citite

2019

 

  1. Platon – Despre frumos
  2. Konrad Lorenz – Cele 8 păcate capitale ale omenirii civilizate
  3. Ann Rice – Interviu cu un vampir
  4. Augustin – Despre minciună
  5. Mary Roach – Viața secretă a cadavrelor
  6. Ernest Bernea – Îndemn la simplitate
  7. Constantic Noica – Celălalt Noica
  8. Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni vol. 1
  9. Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2
  10. Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni vol. 3
  11. Marin Preda – Imposibila întoarcere
  12. Marin Preda – Delirul
  13. Dan Puric – Acești români fantastici

Acest an a venit cu cîteva surprize legate de doi autori români. În liceu nu l-am iubit deloc pe Preda. Nu pentru că scria în mod plictisitor despre viața la țară a unor țărani (cum am auzit acum că se spune) ci mai mult din cauza presiunii impuse de BAC care punea un accent deosebit pe el. Anul acesta m-am lăsat purtat de cîteva romane și o carte de eseuri publicate prin reviste. Rezultatul a fost unul surprinzător. M-a prins febra Marin Preda. M-am regăsit în multe descrieri și trăiri. Stilul său de a scrie e absolut fermecător. S-a născut ca să scrie, s-a dăruit în totalitate acestei muze.

Ernest Bernea are puține cărți și chiar foarte subțiri dar să nu uităm că „esențele tari se țin în sticluțe mici.” Pe scurt cartea este un îndemn spre a iubi. Dar ce îndemn! Scrie cu tot sufletul despre bucurie, dragoste, viață, lupta dintre bine și rău, oameni, sens, dăruire și necesitățile noastre sufletești. O recomand tuturor celor care se simt puțin pierduți în viața consumeristă și lipsită de sens. Trebuie citită ca pe Platon, de mai multe ori.

„Viața secretă a cadavrelor” a fost scrisă de o jurnalistă și nicidecum de un medic cum dă impresia. S-a informat, a citit enorm și chiar a mers „pe teren” ca să poată descrie. E o carte pe care o citești cu un ochi rîzînd și cu altul plîngînd. Descrie exact procesul prin care trec cadavrele de la moarte pînă la descompunerea totală, ce se întîmplă cu cele donate spre a salva viața altor oameni sau cele donate în numele științei, testele prin care trec, curiozități și răspunsuri la întrebări care încă macină mintea noastră. Avem chiar și un pic de istorie și trebuie să recunosc că m-a impresionat. Cred că succesul acestei cărți i se datorează mai ales stilului pe care îl abordează, un stil direct și plin de umor inteligent, de multe ori raportat la ea sau la membrii familiei ei. Am recomandat-o tuturor prietenilor de la medicină.

„Despre minciună” a fost o adevărată provocare. Nu e o carte ușor de citit și probabil că mulți dintre cititori au dat cu pălăria de pămînt spunînd „e prea de tot”. Mi-a plăcut că apelează la situații oferind multe exemple. Disecă minciuna pînă în măduva oaselor și nu lasă nimic să-i scape. Din cîte m-am informat e cel mai bun și cunoscut opuscul despre acest subiect. Inițial a vrut să-l distrugă pe motiv că e o lucrare greu de înțeles și prost scrisă. Nu e genul de carte care se citește în tren.

Pe Ann Rice am citit-o din curiozitate. E scrisă mai bine decît „Dracula” lui Bram Stocker pentru că a avut această carte ca inspirație. Scrie într-un mod plăcut, misterios iar descrierile și regulile după care trăiau vampirii au primit o atenție deosebită. Accentul a fost pus pe personaje, exact ceea ce lipsea din cartea lui Bram. Există și un film foarte bine făcut cu Brad Pitt în rolul principal. Se poate trăi bine și fără să citești această carte însă pentru fanii vampirilor e o adevărată friptură în sînge.

Cea mai dezamăgitoare carte a fost cea scrisă de Konrad. Mi-aș fi dorit să scrie într-un mod mai literar și nu atît de științific. Se scrie din perspectiva omului care încearcă să ne avertizeze de apocalipsa prin autodistruge, prin egoismul nostru.

Am lăsat cel mai frumos la sfîrșit dar nici prea multe nu aș vrea să scriu. Pe Platon trebuie doar să-l citești, să-l citești de cîte ori poți. E filosoful universal cum spunea Noica. Nu îți impune o idee, o dogmă, el pur și simplu prezintă un dialog. Dacă accepți sau nu rămîne la latitudinea ta însă raționamentul pare că e venit din stele…

Se vorbește despre folosul iubirii, despre neajunsul nostru spiritual, despre plăceri, cumpătare, dorințe, bine-rău, desfrînare și alte teme. Să nu uităm „frumosul nu se cunoaște, frumosul se recunoaște”.

Poezii

Rîul

Ce cauți unde rîul curge

Cu-n sunet ademenitor

Și unde iarba-și plînge

Fiicele păscute de un ierbivor?

 

Nu vezi cum totul în pădure

Te veghează cu ochi pătrunzători

Și te cheamă să te bucure

În cercul lor de vînători?

 

În acest zbucium curgător

Ai vrea să te lași admirată.

Un chip atît de atrăgător

O fi imaginea adevărată?

 

Ceilalți stau în jurul focului

Slăvind alt nou apocrif,

Numai tu nu stai locului

Precum regele Sisif.

 

Ce glas te-mpinge spre unde

Peștii vrei să te sărute?

În codru mergi de te ascunde

În jurul nopților plăcute.

 

Să te lași îmbrăcată de libelule

Razele lunii să te sfîșie?

Bufnițele inima să-ți umple

Cu cîntece din mitologie?

 

Ce e scris pe valul apei

Vrei cu viața ta să tulburi?

Ochi-ți negri, dulceața pleoapei

Să le lași sărutate de alge și ierburi?

 

Ah, acum umerii și-i dezbracă

Prin iarbă trece ca o coasă

Părul încearcă să-l desfacă

În urma ei a mir să miroasă.

 

O lacrimă din ochi îi curge,

Spre pădure îi întoarce,

De iadul ei umbra i se șterge

Iar rîul pe brațe la munte o duce.

photo-1419133203517-f3b3ed0ba2bb

 

 

Poezii

Mărul și strugurele

I

Un măr se uita cu jind

la un strugure din vie

aruncînd din sîmburi gînd

să-l întrebe de-o grozăvie.

 

II

O, tu strugure alb și zemos,

alături mi-ai stat credincios

de cînd prima palmă verde

pămîntul și soarele o vede.

 

Ești mai înțelept în rădăcini

plin de vervă de la mărăcini,

știi apa cum s-o chemi la tine,

ai văzut ce se alege din tescovine

 

rogu-te ridică-ți boabele spre mine

căci o nenorocire stă să mă termine.

Pînă-n măduva sîmburilor mă doare,

uite, pe scoarță curg picături de sudoare.

 

III

Măr gogonat, măr ce la culoare

cu roșia te asemeni ca o floare,

tu în soare a viață strălucești

chiar nicio durere nu trăiești,

 

la tine toate păsările vin în vizită

cu cîte-o poveste nemaiauzită

cum că există țări fără de ger

și ele tot la tine se întorc fulger,

 

ce te poate măcina atît de rău

de-mi ceri acum ajutorul? zău…

pe zi ce trece eu te văd mai mare

și-ai să înghiți soarele cu umbrare.

 

IV

Mălăieț sunt și frumos la culoare

toți fluturii mă laudă la izvoare,

ce fir de iarbă de mine nu a auzit?

unde e vîntul care de mine nu a vorbit?

 

Însă moartea lucrează în liniște,

niciunul de veste nu primește,

cu gînduri false te momește

și așa primăvara nu te mai găsește.

 

Mă-ncearcă o răceală în interior

prin trunchi mă trece iar un fior

sigur este viermele neadormit

scormonind un drum chinuit.

 

Vomit puroi, mă seacă nebunul

prin cercuri mă simt ca prunul

în locul căruia mi-a fost dat să fiu

încep să nu mă mai simt viu…

 

Strămoșii și-au lăsat cîte-o rădăcină

în pămîntul care mă sprijină,

acum în timp ce vorbim îmi șoptesc

că doar tu știi secretele ce mă liniștesc

 

căci boabele tale de vierme nu au auzit.

N-au avut niciodată vreun parazit,

deci, spune-mi prietene care e secretul,

cum să-mi salvez trunchiul?

 

V

Ce ochii nu văd, inima cucerește,

cu ale sale taine mereu ne urmărește.

Mai bătrîn ca tine sunt în primăveri

însă rădăcinile-mi sunt sărace în dureri.

 

Fără de milă este viața uneori

cînd la coajă ești plin de culori

iar prin interior doar tumori…

De ce le-ați făcut, voi mari creatori?

 

Leacul acestei boli e moartea ta

însă nu te întrista.

Ce-i ce ne veghează fac arte

și din tine e posibil să iasă carte.

 

De mine viermele nu se atinge

pentru că eu nu pot ajunge

nicio biată filă de carnețel

pe care să scrie un băiețel.

 

amazing-animal-beautiful-beautifull

Frunză verde...

Frunză verde spic de grîu

 Frunză verde spic de grîu
 Aseară te-am văzut la pîrîu,
 Cu un picior aluneca-i în lună
 În păr îți aranjai o cunună.
  
 Am cules cîteva floricele
 Un inel să împletesc din ele
 Însă la lună cînd am ajuns
 Părul tău în apă zăcea stins. 
Poezii

Dureri de cap

Aplecai timidă tîmpla

Spre pieptul meu

Ca un explorator

Ce a descoperit

Un nou continent.

Respirai adînc

Și tainic curgeau rîuri șatene

Spre mine

Făcînd scară bătăilor

Spre un rai al ritmurilor

Unde bătaia este

Firească,

Verde

Și duioasă.

 

Brusc te-ai ridicat,

Bătăile deja te-au urmat.

Te durea capul

Și nu știai de ce.

par

Gînduri

Despre (nesuferita) fericire

Cu cîteva zile în urmă am primit o întrebare aparent banală pe care mi-am pus-o de prea puține ori în viață: tu ești fericit? și m-am blocat. Nu știam la ce să o raportez: material, spiritual, dacă sunt sănătos, dacă am ce-mi trebuie și m-am eschivat să dau un răspuns direct.

Mi-am zis că sunt fericit și că nu sunt fericit. Oscilez mereu. E greu să pui în balanță toate aspectele (ori suntem noi mofturoși și nu vedem că e chiar în fața noastră). Am completat răspunsul destul de sec prin remarca că aș avea cunoștință de cum să o dobîndesc. Cum spunea și Nicolae Steinhardt „dăruind, vei dobîndi”. De ce nu s-ar aplica și în cazul fericirii? Cu cît mai mult o dăruim cu atît mai mult vom „beneficia” și noi de poamele ei.

Pesemne că subiectul a stăruit undeva în subconștient și azi dimineață în timp ce-mi făceam cafeaua m-a lovit cu „Evrika!”. Desigur că nu este răspunsul universal însă mi-a plăcut să gust din ce mi-a copt mintea peste zile. O să pornesc de la un filosof român.

În cartea „Eseuri de duminică”, Constantin Noica scrie cîteva rînduri foarte frumoase „despre nesuferita inteligență” (așa se numește eseul). Noica își arată dezacordul față de oamenii care spun cu o siguranță monstruoasă că cutare e prost, cutare e mai deștept nițel. Vine în ajutorul nostru cu o situație demnă de menționat. Inteligența e pînă la un punct precum frumusețea: „o simplă dispoziție” pe care nimeni nu o are necontenit. E într-o zi mai accentuată, în altă zi mai puțin impunătoare iar femeile știu cel mai bine asta. Dacă îi spunem unei femei „ce frumoasă ești astăzi!” se va simți măgulită, încîntată pentru că știe bine că frumusețea aceea e o calitate de moment, o simplă dispoziție cum spune filosoful. Acum să ne punem în situația în care spunem unui om „ce inteligent ești astăzi!”. Nu doar că s-ar supăra dar s-ar simți de-a dreptul ofensat. Și totuși nu ar trebui.

Nu aș vrea să mă lungesc prea mult cu filosofia încîntătoare a lui Noica însă de aici am tras eu concluzia că și fericirea ar fi „o simplă dispoziție” pe care acum o poți avea, peste un minut o poți pierde.

Și totuși există o excepție, un soi de oameni care nu trec printr-o schimbare continuă de fericire. Cine sunt îndrăgostiții? Cine sunt oamenii veșnici fericiți dacă nu ei? Deci îndemn la iubire ca să nu pierdem fericirea.

pexels-photo-1263986

Gînduri

Lanțul faptei bune

În drum spre casă trec prin fața unui supermarket. Iese din magazin un domn pe la vîrsta a doua cu niște mărunțiș în mînă. Un copil zdrențuros îi întinde mîna dar omul continuă să meargă. Mai merge trei metri după care se oprește brusc, se întoarce și îi dă copilului banii. Gîndul cel bun a biruit cum s-ar spune. Nu-mi aduc bine aminte dacă a dat și un “Doamne ajută!” copilului dar ceva i-a spus.

Din acel moment am mers paralel cu acest domn. Gestul lui milos mă făcu să dau din cap a apreciere. Văd din ce în ce mai rar oameni oferind bani, chiar și o sună neînsemnată. E o nimica toată pentru noi dar poate o pîine pentru altcineva…another day in paradise. Îmi zic că și eu am trecut cam nepăsător pe lîngă nevoiași în ultimul timp. Ce-i acum un leu? Mă decid că voi fi mai atent pe viitor și dacă se ivește vreo ocazie să nu mai stau pe gînduri.

Domnul mai merge 15 metri alături de mine. I-aș fi spus că gestul său a trezit un suflet dar nu apuc căci schimbă direcția spre dreapta și intră în primul “coteț” de pariuri. Gîndul cel pieritor nu renunță și contraatacă.

N-am putut să judec și n-am putut să zic nimic rău. Chiar mi s-a părut total lipsit de interes. Fapta petrecută la metrul zero și-a făcut datoria de faptă bună, adică aceea de a mai pune o verigă la lanț. Sper că voi reuși și eu să pasez lanțul altcuiva de-a lungul plimbărilor mele prin Iași.

photo-1541976844346-f18aeac57b06.jpg

Altele

Capriciile motanului modern

Dialog între un motan și stăpînul său avînd drept inspirație o imagine mult prea brutală pentru a fi alăturată textului. Joc de imaginație sau manifest al pisicilor de la bloc (prizoniere după alte surse).

-Miroase a șoarece de la intrarea în casă, țipă Ludmila imediat ce intrase în dormitor.

-Pardon?

-Ai mîncat șoarece…

-Ba pun rămășag pe mustățile mele că nu s-a săvîrșit niciun act de cruzime aici. Mai exact cum știi dumneata că miroase a șoarece? Cum îi miroase unui om un șoarece mă întreb? Motanul puse o întrebare bună Ludmilei dar totul era o viclenie ca subiectul să dispară precum mirosul de vinovăție pe fereastra deschisă între timp.

-Capul observ că nu ți-a priit.

-Calomnii!

-O fi avînd prea multe oase și cu siguranță mai multă minte ca tine. Tu nu mai ești prădător, nu mai trebuie să vînezi, să fii animal neanderpisical. Ești un motan în toată firea, ce mama mă-sii, se abținuse Ludmila să înjure. Cum să nu-mi dau seama de isprava ta cînd e sînge peste tot pe jos în bucătărie. Știi că oasele îți pot da indigestie? Acum 100 de generații pisicești a avut loc pacea de la „Brânza de aur” cînd șoarecii și…

-Mda, bine, mai scutește-mă de istoria bravului motan Dorel. Știm cu toții că de fapt era vegetarian pentru că și-a pierdut dinții cînd a mușcat dintr-un șoarece de porțelan. Spunea bine un rus că „prea multă minte strică” dar pe el l-a schizofrenit de tot gîndul că nu mai poate băga un colț într-un gîtlej. Așa a apărut acel decret stupid.

-Te pomenești că l-ai citit și pe Griboyedov. Ce-i cu tine motane? N-ai tu destule aici în bol, ce dracu? Ne întoarcem de unde am plecat? Așa ne-a fost vorba?

-Mademoiselle e obosită de la muncă. Mai bine se odihnește nițel cît timp termin eu ce-am început în bucătărie.

-Deci recunoști pînă la urmă fapta ta grosolană. Carevasăzică lupul își schimbă blana dar năravul ba?

-Carevasăzică nu e nimic în bucătărie. O fi fost un cap de pește ce văzuși tu. Nu e nimic.

-Ne-a fost vorba că te civilizezi, că ești motan modern fără apucături primitive, că te faci cu noi frate…

-Frate cu dracul pînă treci puntea.

-Asta pune capac la toate năzbîtiile tale. Să știi că îmi iau un cîine.

-Fir-ar ea de potaie, ce te-ai aprins așa ca lumînarea de Paști?

-Ești șiret și nu vrei să… te rog nu începe cu torsul ăla liniștitor, am să te țin… am să te țin eu minte cu… dihanie… haide nu mă… Zzzz și capul Ludmilei căzu pe pernă.

-Dormi, dormi și fii pe pace. Cît ai bate din lăbuțe ronțănelele după pat vor ajunge. Auzi la ea, să-mi fugă mîncarea prin fața ochilor și eu s-o las să se îngrașe de pomană. Mai bine în burdihău și să-mi fie mie rău. A fost bun tare. Să tot fi avut vreo 4-5 ani. Cu cît sunt mai bătrînei cu atît devin mai dulcinei. Săraca Ludmila, se va trezi și va crede iar că a fost un vis ca și ultimile dăți. Ia să vedem unde am ascuns bucata aia de vrabie prinsă pe gard la vecini. Am eu timp apoi să rezolv și ce-i pe jos în bucătărie.

 

Poezii

În dulcele stil tomnatic

Mîna, palma mi se amestecă

Cu mîna, palma ta.

Numai un nerv sunt toată toamna asta,

Îmi zic amorțit de nori în timp ce

Tu îmi furi cu fiecare atingere,

Deget cu deget, ramificațiile palmei.

Mă privești printre delicate vîrfuri de iarbă

Și-mi pare că ai răsărit din ea.

 

Mă dor umerii de la atîtea ploi mărunte

Ce săgetează tăcerea dintre noi,

Și-atunci în mișcarea ta de întoarcere spre mine

Arunci din piele un miros de mușcată,

Te-apropii și-mi spui printre picături

Un “Te iubesc!”.

Dar eu sunt doar nervul din acel cuvînt.

Numai Tu îi adaugi existența curioasă de Eu.

photo-1508556919487-845f191e5742

 

Gînduri

Marin Preda la ananghie

Într-o seară liniștită de octombrie primesc un telefon de la un prieten. Mă invită la un restaurant. Accept propunerea dar cu o urmă de regret. Ceva se schimbare în acest om în ultimele luni, un fel de otravă a trufiei îi curgea prin venele sufletului uscîndu-le de tot. Devenise plin de sine, prea sigur pe viață, pe ce poate, pe ce gîndește și mai ales pe ce are. Aveam multe amintiri frumoase, prăfuite, demult apuse prin colțul inimii și probabil din acest motiv nu am refuzat. Rămăsese ceva din prietenia lui în mine dar din alt timp.

După ce ne-am așezat la masă și am comandat ne-a vizitat o liniște de mormînt. Nimeni nu spunea nimic. Vîntul începuse să adie ceea ce mă bucura pentru că nu mai auzeam muzica (sau zgomotele) de pe fundal. Ca să tai această tăcere l-am întrebat ce a mai citit în ultimul timp. Îmi răspunde că a cumpărat multe cărți luna asta dar nu a reușit să intre în taina lor din cauza stresului de la muncă. I-am răspuns că am cumpărat și eu cîteva cărți luna asta semnate Marin Preda, mai precis, trei romane, o carte de eseuri și alta ce cuprinde alte eseuri, schițe de portret, documente, mărturii, corespondența, file de jurnal, iconografie..etc cu un nume care parcă i-a urmat pașii din umbră „Timpul n-a mai avut răbdare” (cu Marin Preda).

Aude Marin Preda și văd cum o grimasă de scîrbă și doi ochi se dau peste cap parcă căutînd să fugă în stele. Îmi spune că nu citește autori români și că acest Preda îl dezgustă în totalitate. Ceva în mine se aprinsese, probabil dezamăgirea celui mai iubit dintre pămînteni sau descrierea extraordinară pe care o face la despărțirea de tatăl său pe peronul gării sau vorbele frumoase adresate prietenului său Miron Paraschivescu și îl întreb ce a citit mai exact și nu i-a plăcut. Urmează o altă tăcere ca apoi să-mi povestească de cele două capitole din Moromeții care l-au lăsat rece. Din tot ce a scris această somitate a literaturii române el a citit doar douăzeci de pagini adică pînă la genunchiul broaștei și nu asta ar fi problema ci faptul că a socotit că este corect să aibă o idee despre cum scrie autorul. Cu o părere însă tot era dator să rămînă.

În timp ce el vorbea mă gîndeam cum oamenii fac exact la fel dar în alte împrejurări. Cum judecă fără a avea la îndemînă materialul complet, imaginea de ansamblu. Pornind de la ce au trăit ei și pînă la ce cred, devii martor la nașterea prematură a părerii. Prea multe ajung pe lume mai devreme de termen… Am făcut o comparație însă doar pentru mine, pentru trecerea timpului. Ce puteam să mai zic? Cum se poate să citesc patru cinci rînduri dintr-o epopee ca apoi să afirm hotărît că e o scriere ridicolă? Nu, parcă mi-aș încătușa mintea și-aș arunca-o în labirintul lui Dedal.

Și totuși am zis ceva după încercarea lui penibilă de a-mi spune de ce nu-i place Preda “și cu munca cum mai merge?”

Citat-Marin-Preda

Poezii

Nechează a ploaie

Toamna în zbor nechează a ploaie

Cu coama norilor cenușii în puhoaie.

Zburdă din nou pe cîmpii cu stele

Unde ascunse dorm liniștite ploile.

 

Mai trece o zi, mai paște o galbenă frunză,

Din coadă peste orașe aruncă o pînză

Mai trece o noapte, în brumă-i amintirea

Scăldîndu-se în ea toată strălucirea.

 

Vine de departe cu vînturi reci la copite

Cu miros de iarnă lungă sunt stropite,

Un tunet grațios îi e trapul prin lume

Așa-și anunță vechiul ei renume.

pexels-photo-2948260.jpeg

Poezii

Visul unei inimi

Cu trei surate bătînd în sincron
Aș fi vrut să mă nasc în acest om.
Două să se ghemuiască în furtună
Pe locul jumătăților de lună.
Eu, rămîn la locul meu printre vecine,
Printre străine
De unde mă poate îndrăgi oricine
Și cu un fir roșu să ne legăm de-a patra,
Inima mamă, cea dăruită mereu altora.
Iar vreo durere de simte că are cineva
Să ne cheme pe toate spre a o ajuta.

roping-moon-dream.jpg.824x0_q71_crop-scale

 

 

Poezii

Peste doruri

Ochii mei nu cer mărgele
Nu cer nici scumpe inele,
Peste dorurile întregi
Vor ca tu să numești regi.

Mîinile tale să le împletească
Dorurile la cap să se amețească
Ori să le îneci în butoaie cu vin
Că-n mine nu vreau să le mai țin.

Ei, dar cum ai putea tu spune
Că un dor așa ușor apune
Cînd pe toate ți le dau cu sacul
Ele se înmulțesc ca macul

Doar tu poți să le dai poruncă
Să fugă-ntr-o groapă adîncă
Peste care să arunc cu uitare
Din ele să-ncolțească o floare.

65727434_2146354335494312_3557765618822283264_n - Copy

2 Iulie 2019

Poezii

Himera poetului

Un timp, un timp,

Mai stai un timp,

Nu pleca, stai să te alint.

Lasă-ți dragostele în cerneala mea

Și nu pleca, și nu pleca.

Nu te voi întreba de ești a mea

Nici a cui ai fost cîndva.

Acum e alt timp. Nu-l lăsa

Și-nvață-mă să te simt cumva

Chiar dacă mereu ești altcineva.

Mîna asta îmi împietrește

Cuvîntul se sufocă-n ea,

De-mi tai un deget

Ori de-mi scot vreun os

Să-l dezrobesc din pumn,

Tu, muză l-ai alege,

L-ai culege de pe jos?

L-ai pune pe hîrtie albă

Dîndu-l soarelui să-l vadă?

Mai dă-mi un timp,

Nu lăsa mîna sîngerîndă

Că-i păcat de viața risipită

Ce tu puteai s-o naști.

beach-coast-dawn-2313669

1 Iulie 2019

Poezii

Tablou de vară

Și cerul a început să ardă
Făcînd reginei nopți o stradă.
Scînteile din comete străluceau,
Norii triști spre somn se adunau.

Tabloul ticsit de roșu aprins
În bolta marii lumi e prins.
Cu toții l-am văzut măcar o dată
Și-am rămas înmărmuriți deodată.

photo-1439246854758-f686a415d9da

17 Iunie 2019

Poezii

Noapte cu dor

În prima noapte cu dor

Văzutam luna lîng-un nor.

Era plină și furată de noapte

Părea un mic strop de lapte.

 

Am privit-o cu seninătate

Pe cînd norul plecă departe.

O întrebai atunci dintr-o privire

Dacă dorul vine odată cu o îmbolnăvire…

 

Avusei parte de un răspuns tăcut

Urechii mele îi fu foarte plăcut.

Se zice că dorul are taina lui fireacă

Iar scopul este doar să unească.

 

Nu dezbină cînd te apasă pe ființă,

Cînd îți pătrunde și-n conștiință,

În aripi, în vise ce le ții în piept

Și nici în lacrimile ce ochii le concep.

 

Unește gîndul cel bun cu cel mai bun

De ajungi să pari un melancolic nebun.

Nu poți face rău cînd dor îți este

Fiindcă atunci dragostea te însoțește.

art-backlit-dark-556669

16 Iunie 2019

Poezii

Un străin

M-ai iubit ca pe-un frumos crin

Ca apoi să mă lași ca pe-un străin,

M-ai lăsat cu o lungă îmbrățisare

Plină de lacrimi și multă schimbare.

 

Nu înțelege inima ce-i frumusețea

Decît cînd își pierde tinerețea

Și din tot ce a avut, vezi cum suspină?

Vrea să revină, să nu-i mai fie străină

 

Nicio tulburare pe valurile sîngelui,

Spre ea să vină doar gradele viului

Să îi arate că încă se mai poate trăi

Chiar dacă abia mai poate grăi.

photo-1473016710036-1fe01c8f9b78

Poezii

Zambila din pahar

Zambilă plină de cer în culoare,

Când te-am adus în casa mea

Erai plină de parfum; mă uimea

Cum camera o învăluiai în floare.

 

Te-am așezat în dreapta pe un birou.

Cu un pahar plin de apă te-am hrănit,

Cât mă bucuram că te-am întâlnit

Căci aerul plictisit avea iarăși ceva nou.

 

Ce nu știam însă de la bun început

Era că tu fuseși rănită la picioare.

Nu am observat cum curge din ele soare;

Nimic, nimic atunci n-am priceput.

 

Acum mirosul tău mă doboară,

Culoarea pe zi ce trece pălește

Trupșorul verde parcă bolește;

Cuvântul meu asupra ta coboară:

 

Pentru ce atâta veselie la-nceput?

Trei, patru zile mi-ai plăcut,

Acum nu pot decât să stau tăcut

Nicio frumusețe nu-ți mai caut.

 

Nu mai bine rămâneai tu pe pământ

Acolo unde toți te puteau admira?

Pe poeți îi puteai la fel de bine inspira

Să te descrie în poezii cu al lor sentiment.

photo-1517008895575-b9953c402007

Poezii

Pasărea bucuriei

Pasărea bucuriei tot o pasăre e

Dar s-a creat o confuzie.

De la un timp mulți oameni

Au început a o asemăna cu alta,

Alta, de-i zice pasărea fericirii.

Nici pomeneală!

Ce să aibă aceste două păsări în comun

Când una se așează pe umărul drept

Cealaltă pe umărul stâng.

Da, sigur că amândouă stau la urma urmei

Undeva deasupra inimii.

Dar de ce?

Una rămâne doar dacă inima-i coaptă.

Cealaltă doar dacă există inimă.

Și niciodată amândouă în același timp.

air-beach-dawn-1060489

Poezii

Jocul cu focul

De la scânteile lăsate de urmele tale

Se aprindeau gălbui flori și petale,

Pădurea de noapte o schimbai în rochii

Mie îmi ardeau după tine toți ochii.

 

Te urmăream cu tot ce sunt

Simțind că pot totul să înfrunt.

Nu mă durea că se scruma un iris,

Că focul se extindea până la pubis

 

Coborând iute până la călcâie

Capul începând să mi se zgâlțâie.

Tu te îndepărtezi ajungând la luminiș

Eu îmi opresc răsuflarea pe povârniș,

 

Bate un timp, o boare caldă,

Cenușa-mi prin aer se scaldă

Așezându-se pe fruntea ta.

Tu îmi ștergi cu o basma existența.

pexels-photo-556665

Poezii

Despre cel ce iubește

Ai privit vreodată pe ascuns

În ochii celui ce vorbește

Despre ceea ce iubește?

Vei găsi ceva de necuprins.

 

Ai ascultat vreodată cu atenție

Glasul celui ce vorbește

Despre ceea ce iubește?

Nu vei găsi doar o vibrație.

 

Ai urmărit vreodată mișcările

Și gesturile celui ce vorbește

Despre ceea ce iubește?

Îl năpădesc toate flăcările.

 

Dar dacă s-ar întâlni în taină

Doi îndrăgostiți? Își vor vorbi

Până ce vor orbi,

Până ce vor amuți,

Până ce vor încremeni…

Până ce viața le va fi străină.

OctavioOcampo-ForeverAlways

Gînduri

O experiență clasică

– O acadea pentru urechi, vă rog!

– Ce vârstă aveți dvs?

– Puțin trecut prin viață,

dar cu o bogată experiență în frumos.

–  Și ce ați dori mai exact?

– Nu prea știu, îmi puteți recomanda ceva?

Dar să nu fie nou.

– Din ce regiune?

– Nu contează.

– Perioada?

– Nici asta.

– Cele mai căutate sunt Amadeus și Beethoven

pentru că gâdilă papila melcului garantat

dar ai putea încerca și un Chopin,

o rapsodie vișinie Porumbescu,

cele 24 de capricii Paganini.

Ca pentru început.

– De ce capriciile ori rapsodia?

– Acestea îmi plac mie. Au precum dulceața de struguri,

ceva dulce-melancolic-alcoolic.

Te simți ca și cum ai atinge lutul din rai.

– O prietenă mi-a spus ceva de… și vă rog să mă scuzați

dacă greșesc. Rachmaninov? Aveți?

– Din Rachmaninoff, tot aceași minunată gamă, mai am doar un concert.

– Sigur, dați-mi tot concertul, vă rog!

– Tot? Dar are în compoziția sa prea mult suflet pentru dvs.

Aveți destule lacrimi ca să-l simțiți? Că sunteți la început…

– Vom vedea. Plătesc pe loc toate minutele necesare.

– Atunci luați un loc. Vi-l împachetez imediat.

Să vă fie spre gânduri aromate

Și sensibilități aparte!

rachmaninoff

Poezii

Dor de melci

Ah, ce emoții de copil aveam

Când pe strada Decebal

În timp ce mergeam

Melcii se adunau la bal,

 

Și mă gândeam cum chiuie

Și cum se ceartă de la ploaie,

Care o fi mai cu coarne mari

Care a traversat oceane și mări?

 

Ce emoții dragi îmi ardeau ochii

Când agale cu casa în spinare

Lăsau o dâră tot mai mare

Semn rutier! Să-i urmeze prietenii.

 

Acum nu plouă. Este timp de iarnă

Și un sfert din viața mea trecută.

Stau la căldură cu o pisică adormită

Visând ca melcii să apară din lună.

 

28 Ianuarie 2019

22195701_1767075496918943_8444564637438913760_n