Gînduri

Despre (nesuferita) fericire

Cu cîteva zile în urmă am primit o întrebare aparent banală pe care mi-am pus-o de prea puține ori în viață: tu ești fericit? și m-am blocat. Nu știam la ce să o raportez: material, spiritual, dacă sunt sănătos, dacă am ce-mi trebuie și m-am eschivat să dau un răspuns direct.

Mi-am zis că sunt fericit și că nu sunt fericit. Oscilez mereu. E greu să pui în balanță toate aspectele (ori suntem noi mofturoși și nu vedem că e chiar în fața noastră). Am completat răspunsul destul de sec prin remarca că aș avea cunoștință de cum să o dobîndesc. Cum spunea și Nicolae Steinhardt „dăruind, vei dobîndi”. De ce nu s-ar aplica și în cazul fericirii? Cu cît mai mult o dăruim cu atît mai mult vom „beneficia” și noi de poamele ei.

Pesemne că subiectul a stăruit undeva în subconștient și azi dimineață în timp ce-mi făceam cafeaua m-a lovit cu „Evrika!”. Desigur că nu este răspunsul universal însă mi-a plăcut să gust din ce mi-a copt mintea peste zile. O să pornesc de la un filosof român.

În cartea „Eseuri de duminică”, Constantin Noica scrie cîteva rînduri foarte frumoase „despre nesuferita inteligență” (așa se numește eseul). Noica își arată dezacordul față de oamenii care spun cu o siguranță monstruoasă că cutare e prost, cutare e mai deștept nițel. Vine în ajutorul nostru cu o situație demnă de menționat. Inteligența e pînă la un punct precum frumusețea: „o simplă dispoziție” pe care nimeni nu o are necontenit. E într-o zi mai accentuată, în altă zi mai puțin impunătoare iar femeile știu cel mai bine asta. Dacă îi spunem unei femei „ce frumoasă ești astăzi!” se va simți măgulită, încîntată pentru că știe bine că frumusețea aceea e o calitate de moment, o simplă dispoziție cum spune filosoful. Acum să ne punem în situația în care spunem unui om „ce inteligent ești astăzi!”. Nu doar că s-ar supăra dar s-ar simți de-a dreptul ofensat. Și totuși nu ar trebui.

Nu aș vrea să mă lungesc prea mult cu filosofia încîntătoare a lui Noica însă de aici am tras eu concluzia că și fericirea ar fi „o simplă dispoziție” pe care acum o poți avea, peste un minut o poți pierde.

Și totuși există o excepție, un soi de oameni care nu trec printr-o schimbare continuă de fericire. Cine sunt îndrăgostiții? Cine sunt oamenii veșnici fericiți dacă nu ei? Deci îndemn la iubire ca să nu pierdem fericirea.

pexels-photo-1263986

Poezii

Visul unei inimi

Cu trei surate bătînd în sincron
Aș fi vrut să mă nasc în acest om.
Două să se ghemuiască în furtună
Pe locul jumătăților de lună.
Eu, rămîn la locul meu printre vecine,
Printre străine
De unde mă poate îndrăgi oricine
Și cu un fir roșu să ne legăm de-a patra,
Inima mamă, cea dăruită mereu altora.
Iar vreo durere de simte că are cineva
Să ne cheme pe toate spre a o ajuta.

roping-moon-dream.jpg.824x0_q71_crop-scale

 

 

Poezii

Himera poetului

Un timp, un timp,

Mai stai un timp,

Nu pleca, stai să te alint.

Lasă-ți dragostele în cerneala mea

Și nu pleca, și nu pleca.

Nu te voi întreba de ești a mea

Nici a cui ai fost cîndva.

Acum e alt timp. Nu-l lăsa

Și-nvață-mă să te simt cumva

Chiar dacă mereu ești altcineva.

Mîna asta îmi împietrește

Cuvîntul se sufocă-n ea,

De-mi tai un deget

Ori de-mi scot vreun os

Să-l dezrobesc din pumn,

Tu, muză l-ai alege,

L-ai culege de pe jos?

L-ai pune pe hîrtie albă

Dîndu-l soarelui să-l vadă?

Mai dă-mi un timp,

Nu lăsa mîna sîngerîndă

Că-i păcat de viața risipită

Ce tu puteai s-o naști.

beach-coast-dawn-2313669

1 Iulie 2019

Poezii

Noapte cu dor

În prima noapte cu dor

Văzutam luna lîng-un nor.

Era plină și furată de noapte

Părea un mic strop de lapte.

 

Am privit-o cu seninătate

Pe cînd norul plecă departe.

O întrebai atunci dintr-o privire

Dacă dorul vine odată cu o îmbolnăvire…

 

Avusei parte de un răspuns tăcut

Urechii mele îi fu foarte plăcut.

Se zice că dorul are taina lui fireacă

Iar scopul este doar să unească.

 

Nu dezbină cînd te apasă pe ființă,

Cînd îți pătrunde și-n conștiință,

În aripi, în vise ce le ții în piept

Și nici în lacrimile ce ochii le concep.

 

Unește gîndul cel bun cu cel mai bun

De ajungi să pari un melancolic nebun.

Nu poți face rău cînd dor îți este

Fiindcă atunci dragostea te însoțește.

art-backlit-dark-556669

16 Iunie 2019

Poezii

A fi și a simți

Sunt cel mai bogat din lume!

Palate, bani și mari sume

În mâini și pe hârtii au nume.

 

Grămezi de aur stau să mă îngroape

Și un mare câine îmi e aproape

Cu caninii ascuțiți ca un ghimpe.

 

Dar la ce-s bune toate acestea

Dacă nu am aproape dragostea?

Pe toate le va lua odată moartea.

 

Îmi simt pleopele puțin agitate.

Clipesc. Tavanul tace cu ostilitate.

O fi minciună ori e realitate?

 

Ochii-mi văd. Simt acea lipsă!

În dreapta-mi doarme întinsă

Iubita cu pielea ei albă distinsă.

 

Acum mă simt cel mai bogat din lume.

A fi este doar o stare trecătoare,

A simți rămâne mereu o sărbătoare.

photo-1419242902214-272b3f66ee7a

Poezii

Zăpezi pe suflet

Când cerul te privește încruntat
de norii îi despică
curg lacrimi din sângele lor, iubito;
tu pansează-i dacă nu ai pică.

Când sufletul îți spune a sa
poveste albă de iarnă
se ridică călduri din ochii tăi, iubito;
topește-o dacă n-ai haină.

Când mă gândesc la tine
de parcă-ai fi ultima mea zi
soarele arde mai tare, iubito;
dacă dorești… umple-l cu zăpezi.

joanna-kosinska-473187-unsplash

Poezii

O, frumoasă mamă

O, frumoasă mamă ce ne ții uniți
pe toți sub același cer pomeniți.
Ai pe suflet o rană adâncă plină cu chin
pe care noi o tratăm cu spirt ieftin
de trei decenii, de la revoluția leucocitelor
când cancerul ideologiei a fost înfrânt.

Au rămas bucăți de boală, mamă scumpă.
Dau târcoale la rană și ne duc cu zăhărelul
că ai fi bine când de fapt ești pe ducă.
Rana trebuie cusută.
Ai nevoie de toate copcile zdravene
care să îți redea încrederea în noi.

Noi, câți om mai fi, te iubim dragă mamă.

photo-1456231148835-214082199cd2

Poezii

Privește-mi ochii

Privește-mi ochii! Pe veci fi-vei în ei
Un colț de romb sfârmat de-un verde aprins,
O lipsă scursă dintr-un anotimp aproape stins.
Printre tenebrele din pieptul meu cu dumnezei
Zburdai pe valea aortei spre ventricul
În căutarea unei alte comodități
Poleită cu sticlă și de timp crăpată.
Nu te-ai așteptat să mă găsești și pe mine
pe acele meleaguri. Te-ai împiedicat de-o
îmbrățisare cu rădăcini până la buze
și ai căzut pe gânduri lungi.
Gânduri ce au dus la zdrobirea colțului
de care ai dat cu ochii în cădere.

photo-1483884105135-c06ea81a7a80

Poezii

Ne părăsesc bătrânii

Ce ne facem acum când în plină zi

noi la ceas de după-amiază stăm

și ne gândim la dragii de la seară

cum privirea-n umbră o îndreaptă?

 

Ce ne facem căci se apropie noaptea?

Timpule, ce din dimineți ne trezești

în mijlocul zilei ne urmărești

Și-n seară ne ții de urât în case,

 

O clipă de rocadă de le-ai oferi

între orele noastre de bucurii

și anii lor lumină de suferință,

ți-am mulțumi cât pentru o veșnicie.

 

Iar tu clipă a cea din urmă rază de soare,

să tai mai bine verdele dintr-o frunză,

coconul unei larve dintr-un nuc,

ori firul de ață din cămașa tatii,

firul de viață al lor mai lasă-ni-l puțin.

 

Ne părăsesc în pași mărunți bătrânii,

în negura nopții se pierd uitați.

Deci să-i iubim acum cu toți anii

rămași și să-i ținem mereu îmbrățișați.

 

„În piața iubirii,

Când bătrânul iubește devine tânăr,

Când tânărul iubește devine copil

Iar când copilul iubește devine înger.” (Omar Khayyam)

7563934234-xl